„Statele Unite vor analiza toate opțiunile disponibile” pentru a opri agravarea situației în Irak, inclusiv atacuri cu drone și cooperarea cu Iranul, a declarat Kerry într-un interviu acordat Yahoo! News.
„Nu cred că insurgenții sunniți vor ajunge la Bagdad în scurt timp, dar când avem crime și gropi comune, acest lucru trebuie oprit, din aer sau altfel”, a explicat Kerry.
Întrebat dacă Statele Unite ar putea coopera pe plan militar cu Iranul, un aliat al premierului Nuri al-Maliki, Kerry a răspuns: „Nu aș exclude nicio variantă constructivă”.
Grupul terorist sunnit Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), afiliat rețelei Al-Qaida, a ocupat, în ultimele săptămâni, numeroase provincii din nordul Irakului, iar acum avansează spre Bagdad.